Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Olanda nu va organiza referendumul pentru Acordul de asociere dintre Ucraina și UE. Referendumul este de fapt un atac la adresa unității Europei. Relatările au fost făcute, după ce olandezii s-au pronunțat miercuri împotriva acordului de asociere UE-Ucraina, informează agenția de presă Unian.
„Aș vrea să amintesc că adevăratul scop al organizatorilor referendumului nu este Acordul de asociere dintre Ucraina și UE. Acesta este un atac la adresa unității Europei, la adresa promovării valorilor europene”, a spus Petro Poroșenko.
Mai mult, liderul ucrainean a menționat și faptul că referendumul din Olanda are, potrivit Constituției acestei țări, un caracter strict consultativ, iar decizia trebuie să fie luată de guvernul, parlamentul, politicienii olandezi.
„Sunt convins că, din punct de vedere strategic, acest eveniment nu este o piedică în calea aderării Ucrainei la UE. Vreau să declar cu toată răspunderea că, în pofida rezultatelor acestui referendum, Ucraina va continua să pună în aplicare prevederile Acordului de asociere cu UE, va asigura crearea unei zone de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE, deoarece aceasta este calea spre modernizarea statului ucrainean și întărirea independenței sale”, a declarat președintele Ucrainei.