Un tren de navetişti a intrat în coliziune cu un tren de întreţinere a căilor ferate în capitala Buenos Aires, vineri. Cel puțin 30 de persoane au fost rănite și duse la spital, în urma impactului, relatează AFP, conform Agerpres.
Două dintre persoanele rănite au fost evacuate cu elicopterul din cauză că au suferit traumatisme craniene.
„Nu există persoane decedate”, a precizat primarul din Buenos Aires, Jorge Macri.
Compania Trenes Argentinos a transmis într-un comunicat că un tren de călători cu şapte vagoane a intrat în coliziune cu un tren de întreţinere, format dintr-o locomotivă şi un vagon gol, pe un pod feroviar din cartierul Palermo, în jurul orei locale 10:30 (13:30 GMT). În urma impactului, „locomotiva şi primul vagon ale trenului de pasageri au deraiat”.
Potrivit SAME, cel puțin 90 de pasageri au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar 30 dintre aceştia au fost transferaţi la spitale din oraş. Zeci de ambulanțe au fost trimise la locul unde s-a produs accidentul feroviar.
„În acest moment, nu există suficiente informaţii cu privire la cauzele accidentului”, a transmis Jorge Macri jurnaliştilor.