Grupuri de fermieri au atacat cu pietre și lemne un punct de lansare de rachete antigrindină de la Bordeasca Veche, județul Vrancea.
Fermierii se tem că rachetele alungă ploaia și favorizează apariția secetei. „De câţiva ani funcţionează acest sistem în detrimentul fermierilor. Noi chiar am ajuns la limita suportabilităţii.
Ne confruntăm cu seceta pedologică instalată de mulţi ani, pe care o recunoaştem cu toţii, şi asta este trendul din păcate, iar ploile de vară sunt condamnate la pieire din cauza acestui sistem”, a declarat, în aprilie, Vasilică Pamfil, agricultor din Vrancea, potrivit TVR Info.
Fermierii ar fi avariat două autoturisme aflate în zonă, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei, a transmis comisar-șef Paula Enache, de la IPJ Vrancea.
Sistemul a fost folosit recent de autoritățile din Vrancea pe durata unui cod galben de ploi, vijelii și grindină.
Au fost pregătite trei rachete, dar după lansarea uneia a început atacul fermierilor.