Black Cube, reacție în scandalul de spionaj: Compania aduna dovezi de corupție în instituțiile de stat din România. Cei doi angajați, arestați după ce au făcut descoperiri grave

Black Cube, reacție în scandalul de spionaj: Compania aduna dovezi de corupție în instituțiile de stat din România. Cei doi angajați, arestați după ce au făcut descoperiri grave

Compania Black Cube reacționează în cazul celor patru cetățeni israelieni investigați de DIICOT privind spionarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Firma neagă orice acuzații, afirmând că angajații săi investigau suspiciuni de corupție în instituțiile de stat din România, înclusiv în Guvern, scrie Times of Israel.

Totodată, Black Cube spune că doar doi angajați au fost arestați, Ron Weiner și David Geclowicz. Despre ceilalți doi, foștii ofițeri de informații Dan Zorella și Avi Yanus, compania susține că informațiile privind investigarea acestora este falsă.

„Recent, compania a contractat în România un proiect de colectare a probelor privind fapte serioase de corupție în interiorul Guvernului și în agențiile sale. În timpul acestei activități, doi dintre angajații companiei au fost arestați după ce au descoperit informații importante”, spune reprezentanții companiei israeleiene, conform sursei citate.

„Angajaţii aplicau legea, iar suspiciunile asupra lor sunt false. Suntem încrezători că adevărul va ieşi la iveală în următoarele zile şi că cei doi vor fi eliberaţi”, precizează Black Cube.

Rise Project: Laura Codruța Kovesi, spionată de firma unui fost director al Mossad

#DIRECT_ONE_8fyaqi#

Kovesi a declarat susținut că, în acest caz, este vorba despre o încercare nereușită de intimidare. (Detalii AICI)

DIICOT vine cu lămuriri în cazul celor doi angajați ai firmei israeliene arestați preventiv în dosarul de hărțuire a Laurei Codruța Kovesi. Ron Weiner și David Geclowicz au efectuat multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și au încercat să sustragă informații din conturi de e-mail. (Detalii AICI)

Weiner Ron a fost reținut pe 3 aprilie și ulterior arestat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

În arest preventiv se află și David Ceclowicz pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Coincidență sau nu, Meir Dagan, fost director Mossad în perioada 2002-2011, a fost preşedinte de onoare al Black Cube până în urmă cu trei săptămâni, când a murit din cauza unui cancer la ficat. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`