PNL cere suspendarea lui Traian Băsescu. Crin Antonescu: Președintele face "dirigenție" cu magistrații (VIDEO)

PNL cere suspendarea lui Traian Băsescu. Crin Antonescu: Președintele face "dirigenție" cu magistrații (VIDEO)
Foto: evz.ro

PNL vrea suspendarea preşedintelui Traian Băsescu pe motiv că, acum câteva zile, i-a certat pe magistraţi şi le-a dat indicaţii despre modul în care ar trebui să aplice legea.

Crin Antonescu spune că preşedintele nu e îndreptăţit să facă dirigenţie cu reprezentanţii unei puteri independente în stat şi ameninţă că PNL va pune la cale suspendarea sa. Nu acum, ci la anul, după alegerile parlamentare, atunci cînd, conform liberalilor, România va avea un parlament legitim.

Liberalii au luat atitudine la patru zile de la evenimentul care s-a petrecut la ministerul Justiţiei, cu ocazia Comisiei privind Mecanismul De Cooperare şi Verificare. Acţiunea liderilor PNL împotriva preşedintelui ar urma să fie introdusă însă abia anul viitor.

Vom face acest lucru atunci când va exista conjunctura politică pentru ca un atfel de demers să aibă şanse de reuşită pentru a ajunge la judecata supremă în aceste cazuri, şi anume la judecata alegătorilor în aceste cazuri, printr-un referendum„, a declarat Crin Antonescu.

În urmă cu câteva zile, preşedintele Traian Băsescu a criticat dur modul în care justiţia a acţionat în ultimii ani în România.

Şeful statului a mai spus că a primit o scrisoare din partea Comisiei Europene prin care oficialii informează că nu vor mai finanţa din bani europeni un proiect privind construcţia unui tronson de autostradă deoarece câştigătorul licitaţiei a fost desemnat de către o instanţă judecătorească.

PNL cere suspendarea președintelui Traian Băsescu

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare