O femeie din Brașov, arestată după ce ar fi incendiat locuinţa unui vecin în noaptea de Paşte. De ce a recurs la acest gest

O femeie din Brașov, arestată după ce ar fi incendiat locuinţa unui vecin în noaptea de Paşte. De ce a recurs la acest gest
Foto simbol: Pixabay

O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată. Aceasta este bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau.

De ce a recurs la acest gest

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, femeia, care locuia într-un imobil tip vagon şi care era împărţit în patru locuinţe, dintre care una îi aparţinea, a incendiat partea din imobil a vecinului său prin plasarea unei bucăţi aprinse de carton dedesubt.

Conform anchetatorilor, citați de Agerpres, aceasta a pus focul pe fondul unor certuri survenite la o petrecere pe care a organizat-o în seara primei zile de Paşte în curtea imobilului, dar şi a unei stări conflictuale mai vechi.

„Persoanele din interior au fost evacuate, însă incendiul a ars pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi (…) Se impune menţiunea că inculpata a evacuat-o doar pe persoana cu care nu se afla în stare conflictuală, vecinul direct al acesteia fiind scos din locuinţă exclusiv ca urmare a intervenţiei prompte a organelor de poliţie venite ulterior la faţa locului, care au sesizat starea de pericol pentru viaţa sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac.

Pagubele se ridică la circa 29.000 de lei

Pagubele evaluate în urma incendierii se ridică la circa 29.000 de lei.

În caz, femeia este cercetată în stare de arest, în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de distrugere prin incendiere. Marţi, 07 mai, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Braşov a admis solicitarea Parchetului şi a emis pe numele acesteia un mandat de arestare pe 30 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)