Scandalul Panama Papers s-a lăsat în Europa cu dezmințiri, proteste și anchete. În China, în schimb, tăcerea este desăvârșită, deși însuși președintele Xi Jinping este implicat, alături de alte nume grele din partidul comunist.
Potrivit datelor, Xi Jinping, Zhang Gaoli şi Liu Yunshan au cumnați care apar înregistraţi ca directori sau acţionari în companii off-shore.
Legea din China nu interzice investițiile în străinătate, dar locuitorii țării nu au voie să profite de funcțiile importante ale rudelor.
”Până acum, guvernul face tot posibilul pentru a controla ştirile din interiorul Chinei. Când scriu "Dosarul Panama" pe unul dintre cele mai populare motoare de căutare din China, iată care este rezultatul: un mesaj îmi spune că rezultatul încalcă legile chineze”, a declarata Celia Hatton, jurnalistă BBC.