Instanță: Ministerul Apărării a discriminat femeile. MApN a pierdut procesul cu CNCD

Instanță: Ministerul Apărării a discriminat femeile. MApN a pierdut procesul cu CNCD
Foto: evz.ro

Curtea de Apel București a decis că excluderea femeilor de la mai multe specializări militare și oferirea unui număr mai mic de locuri pentru femei în raport cu cele pentru bărbați la învățământul superior militar reprezintă o discriminare. Astfel, Ministerul Apărării Naționale a pierdut procesul cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, informează Digi24.

Ministerul contestase o sancțiune dispusă de CNCD, motivând în fața magistraților că deciziile acestea au fost luate pentru că femeilor le vine ciclul menstrual și rămân însărcinate.

”O abordare fără limitări și constrângeri din partea decidentului militar la concursurile de admitere în unitățile și instituțiile de învățământ militar poate conduce în situația cea mai defavorabilă, la ocuparea an de an a locurilor scoase la concurs numai de către femei, la toate armele și specialitățile militare; prin reducere la absurd, într-o perioadă de 6-9 ani, poate apărea situația conform căreia o escadrilă de avioane multirol sau elicoptere de luptă să fie încadrată numai cu femei, ceea ce conduce, datorită structurii morfo-fiziologice şi biologice a părții feminine, ca în fiecare lună, pentru o perioadă de 4-5 zile escadrila să fie neoperațională, iar pe perioada maternității, care se poate întâmpla pentru mai multe femei din același escadrilă situația să fie asemănătoare”, se arată în cererea de chemare în judecată a MApN.

În martie 2015, Coaliția Anti-discriminare a depus o petiție la CNCD în care atrăgea atenția că împărțirea pe sexe a locurilor scoase la concurs în cadrul unităților de învățământ ale MApN este o măsură discriminatorie.

”Accesul fetelor în colegiile militare liceale, de exemplu, a fost permis pentru prima dată în anul 2001. În perioada 2001 – 2004, nu au existat locuri de admitere separate pentru fete și băieți. Structura promoțiilor de absolvenți pentru perioada 2005-2008 demonstrează faptul că prezența fetelor era cel puțin la fel de numeroasă ca cea a băieților, iar performanțele lor școlare, atât la admitere, cât și la absolvire erau, de multe ori, superioare celor realizate de colegii lor băieți”, susținea Coaliția la acea vreme. Aceasta a solicitat CNCD ca sanțiunile aplicate Ministerului să fie rpoporționale cu gravitatea faptei de discriminare.

MApN a mai fost sancționat prin avertisment de CNCD în noiembrie 2014 tocmai pentru acest motiv. În ciuda aceste sancțiuni, în anul școlar 2016-2017 nu există niciun loc pentru fete în învățământul militar liceal. Din totalul de 212 locuri scoase la concurs de Academia Nicolae Bălcescu, 34 de locuri (16%) sunt rezervate femeilor, în timp ce 178 sunt accesibile numai bărbaților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:12 - Andreea Marin, semnal de alarmă privind problemele de la secțiile de votare. „Am văzut oameni renunțând la a mai vota”
18:55 - Călin Georgescu a comparat victoria sa în primul tur al prezidențialelor cu Revoluția din 1989: „Ne-am recâștigat demnitatea și am luptat pentru a reface cultul onoarei și demnității” (VIDEO)
18:44 - Traian Băsescu: „Georgescu va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România” și „Doamna Lasconi trebuie să pună mâna pe carte”
18:41 - Reacția lui Călin Georgescu, după ce a fost acuzat de extremism: “Nu trebuie să alegem de partea cui suntem” (VIDEO)
18:40 - Victor Negrescu, după demisia lui Ciolacu: „Vom veni și cu o nouă abordare în felul în care comunicăm” (VIDEO)
18:30 - Călin Georgescu: Noi nu am avut o campanie electorală, ci am avut o chemare / Partidele trebuie să își regăsească scopul. Nu de la Bruxelles vine suferința, ci din sufletul țării noastre (VIDEO)
18:24 - „Mini-luna” Pământului, de dimensiunea unui autobuz, ar putea să dispară. Astronomii spun că ar putea să fie chiar o bucată din Lună
18:13 - A murit un fost judecător de la CCR. A fost și senator UDMR
18:13 - Siegfried Mureșan (PNL): Singura variantă responsabilă acum este să susținem candidatul pro-european la alegerile prezidențiale împotriva candidatului pro-rus. Rusia încearcă să destabilizeze România
17:53 - Elon Musk spune că Marea Britanie este un „stat polițienesc tiranic”