Ministrul britanic de Externe, David Cameron: Ucraina are dreptul de a lovi în interiorul Rusiei

Ministrul britanic de Externe, David Cameron: Ucraina are dreptul de a lovi în interiorul Rusiei
Secretarul britanic al afacerilor externe, David Cameron. Sursa foto: Hepta.ro / Zuma Press / Thomas Krych

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a mers joi în vizită la Kiev, unde a anunțat intenția Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au transmis serviciile sale, conform Agerpres, citat e G4Media.

Mai precis, el a afirmat că ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”, potrivit Sky News și The Guardian. David Cameron este primul înalt oficial dintr-o țară din Vest care se pronunță fără echivoc în această situație.

„Ucraina are dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

Armele furnizate de Marea Britanie Ucrainei pot fi folosite pentru a lovi în interiorul Rusiei, a precizat David Cameron, în timp ce a promis și 3 miliarde de lire sterline pe an, „atât timp cât va fi necesar” pentru a ajuta Kievul.

„Ucraina are dreptul de a lovi în interiorul Rusiei, deoarece Rusia lovește în interiorul Ucrainei… Puteți înțelege de ce Ucraina simte nevoia de a se apăra”, a spus ministrul de Externe britanic.

Tot el a anunțat că donația de echipamente militare din partea Marii Britanii va include bombe ghidate cu precizie, rachete de apărare aeriană și echipamente pentru 100 de echipe mobile de apărare aeriană pentru a doborî dronele și rachetele rusești.

Totodată, Marea Britanie s-a angajat să își dubleze producția internă de muniții prin investiții suplimentare de 10 miliarde de lire sterline în următorii 10 ani. „Tocmai am golit tot ce am putut în ceea ce privește oferirea de echipamente”, a transmis Cameron. „O parte din echipamente ajung de fapt în Ucraina astăzi, în timp ce mă aflu aici”, a mai adăugat ministrul britanic de Externe, David Cameron.

Vizita ministrului Cameron a avut loc la o săptămână după ce premierul britanic Rishi Sunak a anunţat un ajutor suplimentar de 500 de milioane de lire sterline (584 de milioane de euro) pentru a ajunge la trei miliarde de lire pe an (3,5 miliarde de euro), precum şi furnizarea de noi muniţii.

Acestea includ bombe ghidate cu precizie, rachete de apărare aeriană şi echipamente pentru 100 de echipe mobile de apărare aeriană pentru a permite Ucrainei să doboare drone şi rachete ruseşti, potrivit diplomaţiei britanice.

Cu cine s-a mai întâlnit David Cameron, la Kiev

La Kiev, David Cameron s-a întâlnit printre alţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul Denis Şmîhal şi omologul său Dmitro Kuleba, potrivit Ministerului britanic de Externe.

De asemenea, Cameron a anunţat în special intenţia Regatului Unit de a reuni partenerii săi internaţionali luna viitoare pentru a strânge mai multe contribuţii la Fondul Internaţional pentru Ucraina (IFU, administrat de Regatul Unit) cu scopul de a răspunde nevoilor Kievului în materie de armament în faţa invaziei ruse.

David Cameron a anunțat că va ajuta Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”

Fondul care reuneşte Regatul Unit, Norvegia, Ţările de Jos, Danemarca, Suedia şi Lituania, cu contribuţii din Islanda, Australia şi Noua Zeelandă, a strâns până acum 900 de milioane de lire sterline în angajamente, de la crearea sa în 2022.

„Ucraina se apără cu înverşunare împotriva invaziei ilegale a Rusiei, transformând în ani un război despre care Putin credea că va dura câteva zile”, a explicat David Cameron, potrivit unui comunicat.

„Dar acest război este provocarea generaţiei noastre, iar Ucraina nu poate face faţă singură”, a mai adăugat el, subliniind necesitatea de a face în aşa fel încât ţara să dispună de ceea ce „are nevoie pentru a câştiga”.

„Prin finanţarea noastră militară multianuală, furnizarea de arme şi sprijinul vital pentru protejarea şi repararea infrastructurii energetice a Ucrainei, Regatul Unit este alături de Ucraina” şi va face acest lucru „atât timp cât va fi nevoie”, a conchis Cameron.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)