Incendiu și explozii la o hală dezafectată din Bucureștii Noi. Pompierii au intervenit de urgență / A fost emis mesaj Ro-Alert (VIDEO)

Incendiu și explozii la o hală dezafectată din Bucureștii Noi. Pompierii au intervenit de urgență / A fost emis mesaj Ro-Alert (VIDEO)

UPDATE: Cel puțin trei explozii s-au auzit din clădirea dezafectată cuprinsă de flăcări.

Pentru că incendiul e deosebit de puternic, numărul autospecialelor de pompieri a fost suplimentat până la 15. Incendiul e acum localizat.

UPDATE: Traficul în zonă a fost restricționat pentru a facilita accesul autospecialelor de pompieri.

IGSU a emis un mesaj Ro-Alert: „Alertă extremă. Incendiu major cu degajări de fum, produs pe strada Spicului. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități”.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Un incendiu a izbucnit, luni seară, în Bucureștii Noi. Acesta se manifestă cu flacără foarte puternică și fum gros. Pompierii au intervenit de urgență.

Incendiu în Sectorul 1 al Capitalei

Incendiul a izbucnit la o clădire dezafectată de pe strada Spicului. La sosirea echipajelor, suprafață afectată la nivelul acoperișului era de circa 650 de metri pătrați.

La fața locului au ajuns 10 autospeciale de stingere, o autoscară de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD.

Amintim că, luni dimineață, un incendiu puternic s-a produs și în nordul Capitalei, la izolația unei clădiri în construcție, pe strada Daniel Danielopolu. Au fost alertate opt autospeciale de stingere, două autoscari, o mașină de descarcerare și un SMURD. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.
Știre în curs de actualizare
Urmăriți B1TV.ro și pe
`