Primii kilometri din autostrada către Moldova vor fi dați în folosință în această vară, anunță ministrul Transporturilor

Primii kilometri din autostrada către Moldova vor fi dați în folosință în această vară, anunță ministrul Transporturilor
Foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că la finalul lunii iulie sau începutul lunii august se va putea circula pe primii 14 kilometri din Autostrada Moldovei (A7), informează Agerpres.

Anunțul făcut de Sorin Grindeanu

„Le-am dat nişte ţinte ca la sfârşitul lunii pe lotul 2 să fie la 70% iar pe lotul 1 să fie la 65% minim. Anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri aflaţi pe lotul 2″, a declarat ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu s-a deplasat ulterior pe tronsonul autostrăzii A7 dintre Buzău şi Focşani, la Râmnicu-Sărat, unde a atras atenţia încă o dată că întârzierile de pe lotul Pietroasele-Buzău nu se datorează Ministerului Transporturilor.

„Aici cel puţin din ce am văzut acum de la Buzău la Râmnicu-Sărat lucrările sunt extrem de avansate şi după discuţiile pe care le-am avut cu constructorul a spus că Buzău-Focşani va fi circulat până la sfârşitul acestui an, cele patru loturi. Mobilizarea este extrem de bună (…). Nu am cum să nu mai spun încă o dată că lotul lipsă de la Pietroasele la Buzău, din cauza unor domni şi doamne de la CNSC, în loc să vorbim şi despre el că se circulă anul acesta”, a spus Sorin Grindeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`