Fată de 13 ani, violată în repetate rânduri de mama ei. Uneori participa și concubinul femeii

Fată de 13 ani, violată în repetate rânduri de mama ei. Uneori participa și concubinul femeii
Foto simbol: Pixabay

O femeie de 31 de ani a fost arestată preventiv, vineri, și este acuzată că și-ar fi violat fiica minoră în mai multe rânduri, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, potrivit Agerpres preluată de Stirileprotv.ro.

La violarea fetei ar fi participat și concubinul femeii

În același dosar a fost arestat preventiv și concubinul femeii.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2020 – 2024, femeia ar fi întreţinut raporturi sexuale, în mod repetat, cu fiica sa, de 13 ani, împotriva voinţei acesteia. O parte din actele sexuale ar fi fost efectuate împreună cu concubinul femeii, care a fost arestat preventiv la data de 11 aprilie a.c., pentru săvârşirea infracţiunii de viol”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Mama fetei minore a fost arestată vineri

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa – Postul de Poliție Ion Corvin, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Vineri a fost prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar judecătorii au admis propunerea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`