Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare după ce Consiliul Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea Insepcției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu.
Ancuța Popoviciu a fost audiată, miercuri, timp de două ore la Secția pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii. La ieșire, aceasta a avut o atitudine sfidătoare la adresa reporterilor care au bombardat-o cu întrebări.
Judecătoarea a refuzat să răspundă jurnaliștilor, chiar dacă a stat neclintită în fața lor, potrivit Antena 3.
„Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, este hotărârea CSM.
„Analizând motivele invocate de Inspecția Judiciară în formularea propunerii de suspendare din funcție, Secția a reținut că, în cauza de faţă, nu au fost identificate elemente de natura celor care pot fi circumscrise cazurilor reglementate de textul de lege.
Cu referire la primul caz ce permite măsura suspendării, Secţia a reţinut că exercitarea în continuare a funcției de către doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuța nu este de natură a afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta.
Astfel, aspectele prezentate în spaţiul public au vizat critici aduse modalității în care doamna judecător a desfășurat cercetarea judecătorească într-un dosar penal, pentru care există alte remedii procesuale. De asemenea, aspectele privind încălcarea normelor de procedură penală pot fi invocate și prin formularea căilor legale de atac şi pot prezenta relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei judecătorului în situaţia exercitării unei acțiuni disciplinare.
Cu referire la cel de-al doilea caz ce permite măsura suspendării, Secția a reținut că procedura disciplinară, prin ea însăși, nu este de natură a aduce atingere prestigiului justiției, rolul ei fiind, dimpotrivă, acela de a sancționa conduitele neconforme tocmai în scopul de a contribui la asigurarea prestigiului justiției”, precizează CSM.
Decizia CSM este luată în contextul în care Inspecţia Judiciară a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu, apreciind că exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
Ioana Ancuța Popoviciu este judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul mortal din localitatea 2 Mai când era drogat.
Judecătoarea, care în 2023 a primit o sancțiune disciplinară pentru rea-credință sau neglijență gravă, a fost acuzat că la primul termen din procesul lui Vlad Pascu a întrebat, în sală, „unde este Sebastian?”, o referire la unul dintre cei doi studenți uciși în accidentul comis de tânărul drogat.
Pe 14 martie, în contextul unui alt termen din dosar, tatăl lui Sebastian afirma, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, că judecătoarea l-a întrebat și pe el cine este.
„Eram cu poza băiatului în mână și doamna judecător mi s-a adresat că «cine sunt». Și i-am spus, «sunt Olariu Valentin, am venit cu Sebi în sală ca să puteți să îl vedeți cine este Sebi»”, povestea bărbatul.