Fostul fotbalist Raul Rusescu a comentat accidentarea lui Olimpiu Moruțan și consideră că această situație sporește șansele lui Alexandru Mitriță de a fi convocat în lotul echipei naționale, transmite GSP.ro.
Fostul atacant consideră că jucătorul Craiovei „are șanse foarte mari să fie selecționat” la prima reprezentativă după accidentarea lui Olimpiu Moruțan.
„Evident că Edward Iordănescu este foarte supărat. Moruțan a fost un jucător pe care s-a bazat în preliminarii. Nu este ușor nici pentru selecționer, nici pentru jucător. Cred că i se deschide ușa lui Alexandru Mitriță la națională. Nu este același post cu Moruțan, dar se poate jongla în atac. Nu știu dacă Edward Iordănescu se gândește la el acum, dar cred că este vederile staff-ului. Are șanse foarte mari să fie selecționat în aceste condiții”, a declarat Raul Rusescu la GSP Live.