Irina Begu (128 WTA) a revenit în forță la Madrid și s-a calificat în turul 2 al turneului WTA de 1000 de puncte, după ce a învins-o pe Linda Fruhvirtova, scor 6-4, 7-6 (0).
Linda Fruhvirtova a început primul set cum nu se putea mai bine, reușind să conducă cu 3-1. Irina Begu nu s-a lăsat și a revenit egalând, scor 4-4. După 3 game-uri consecutive câștigate și după 52 de minute de joc, sportiva noastră a câștigat primul set.
În cel de-al doilea set, Irina Begu a reușit să câștige 4 game-uri la rând, preluând conducerea pe tabelă, scor 4-0. Sportiva din Cehia a revenit surprinzător și a câștigat 4 game-uri consecutive, aflându-se astfel la egalitate. Ajunsă în tiebreak, Irina Begu a reușit să câștige cu 7-0 în fața cehoaicei Linda Linda Fruhvirtova și s-a calificat în turul 2 al turneului.
În turul al doilea, Irina Begu se va confrunta cu americanca Madison Keys (20 WTA), scrie HotNews.
După ce a învins-o pe Daria Saville, în trei seturi, Jaqueline Cristian s-a alăturat româncelor prezente pe tabloul principal de la Madrid. Românca aflată pe locul 73 mondial a câștigat meciul împotriva australiencei Saville (96 WTA), după două ore și 33 de minute de joc, scor 6-4, 2-6, 6-2.