Confruntarea generațiilor: Rafael Nadal s-a ales cu un adversar cu 22 de ani mai tânăr. Reacția virală a lui Darwin Blanch când a aflat cu cine joacă: „La naiba, băieți!”

Confruntarea generațiilor: Rafael Nadal s-a ales cu un adversar cu 22 de ani mai tânăr. Reacția virală a lui Darwin Blanch când a aflat cu cine joacă: „La naiba, băieți!”

Darwin Blanch, un adolescent de 16 ani din Statele Unite, locul 1028 ATP, va fi primul adversar al lui Rafael Nadal în Mastersul de la Madrid. Tânărul a avut o reacție haioasă, devenită imediat virală pe Twitter, în momentul în care a aflat că tragerea la sorți i l-a scos în cale pe marele campion spaniol.

Darwin Blanch e considerat una dintre marile promisiuni ale tenisului masculin

Stângaciul de 16 ani are deja unele rezultate notabile la juniori, anul trecut atingând semifinalele atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon.
În luna martie, Darwin Blanch disputa deja primul său meci la seniori, în urma wild-card-ului de care a beneficiat la Miami, potrivit GSP.

Americanul pierdea la Mastersul din Florida în fața lui Tomas Machac, un jucător din prima sută mondială căruia i-a provocat bătăi de cap în primul set. Cehul s-a impus în cele din urmă cu 6-4, 6-2.

José Morón, jurnalist al publicației Punto de Break, i-a dedicat o caracterizare amplă tânărului Blanch, pe care-l consideră un jucător cu un potențial real de a ajunge în Top 10:

„La 16 ani, deține unele arme neîntâlnite pentru cineva de vârsta lui. În opinia mea, are elementele pentru a ajunge un jucător de Top 10. Și-a făcut apariția devreme, câștigând primul punct ATP când avea doar 14 ani și 5 luni, fiind al doilea cel mai tânăr jucător care reușește acest lucru.

E semifinalist la juniori la Roland Garros și Wimbledon, ceea ce denotă un merit extraordinar în dreptul lui, deoarece înfruntă acolo copii mai mari decât el. Are calități foarte bune: având 1.90 înălțime, poate servi fără probleme cu peste 210 km/h. Serviciul este, fără îndoială, cea mai importantă armă a lui. Când și-o va îmbunătăți, va deveni unul dintre cei mai buni din circuit.

Când era foarte tânăr, s-a antrenat sub tutela lui Rick Macci, cel care le-a fost mentor surorilor Williams și lui Andy Roddick, printre alții. Rick a spus despre el că este unul dintre cei mai buni băieți pe care i-a antrenat, dar și că forehand-ul e lovitura cu care iese în evidență. El spune că Darwin va fi unul dintre cei mai buni din lume.

Din postura de elev al Academiei lui Juan Carlos Ferrero, Darwin Blanch este unul dintre partenerii obișnuiți de antrenament ai lui Carlos Alcaraz.

Rafael Nadal – Darwin Blanch, o bătălie a generațiilor: aproape 22 de ani diferență

Joi, în turul I de la Madrid, va avea loc o veritabilă bătălie a generațiilor, aproape 22 de ani separându-i pe Rafael Nadal și Darwin Blanch.
Pe internet au început să apară deja informații inedite despre acest meci, un detaliu frapant fiind acela că spaniolul avea deja trei Roland Garros câștigate în 2007, anul în care Blanch s-a născut.

În septembrie 2007, când Blanch venea pe lume, ibericul mai avea alte 9 Masters-uri câștigate, era locul 2 mondial și contabiliza deja un total de 23 titluri în circuitul masculin!

Luat prin surprindere de deznodământul tragerii la sorți, Darwin Blanch, cel care spunea în primăvară că idolul său este Novak Djokovic, a fost protagonistul unei reacții savuroase pe rețelele de socializare.

Când a văzut că adversarul său este nimeni altul decât deținătorul a 22 de titluri de Mare Șlem, cvintuplu campion la Madrid, Blanch a publicat un mesaj elocvent pe Snapchat: „La naiba, băieți, joc cu Nadal!”. Reacția lui Blanch a provocat mii de reacții în social-media.

Precedentul record data din 1992, când, la Miami, se întâlneau Jimmy Connors și Pete Sampras, despărțiți de 18 ani și 344 zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”