Directoarea care a bruscat copiii de grădiniță a fost plasată sub control judiciar (VIDEO)

Directoarea care a bruscat copiii de grădiniță a fost plasată sub control judiciar (VIDEO)
Foto:eqynews.ro

Directoarea grădiniței Flipper din București, Ioana Neagu, a fost plasată sub control judiciar, informează B1 TV. Decizia a fost luată de către Judecătoria Sectorului 5 și nu este definitivă, ea putând fi contestată în maxim 48 de ore de la pronunțare.

Ioana Neagu nu poate lua legătura cu persoanele vătămate, familiile acestora și nici cu angajații. De asemenea, ea nu are nici dreptul de a-și exercita profesia.
Neagu este cea care a fost prinsă de camerele de supraveghere în timp ce bătea copiii de care ar fi trebuit să aibă grijă. Înregistrarea video a ajuns în presă, iar trei părinţi au făcut plângere la Secţia 17 a Poliţiei Capitalei. Ulterior s-a descoperit că grădinița funcționa fără autorizaţie din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

În imaginile filmate se vede cum femeia târăşte un copil mic într-un colţ al scărilor şi îl bate. Copilul se zbate şi reuşeşte să scape din mâinile agresorului, căţărându-se pe scară în mâini şi picioare, plângând. De asemenea, pe camere mai apare o scenă în care femeia intră într-o sală unde copiii dorm şi îl bruschează pe un micuţ, târându-l din pat de un braţ, după care mai apucă cu violenţă un alt copil şi îl trage din pătuţul lui.

Directoarea este acum acuzată de rele tratamente aplicate minorilor și riscă o pedeapsă cuprinsă între trei și șapte ani de închisoare. Aceasta a negat că ar fi bătut copiii și a spus că totul este o înscentare.

Directoarea care a bruscat copiii de grădiniță a fost plasată sub control judiciar

#DIRECT_ONE_0rkavb#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:29 - Crin Antonescu, despre posibila candidatură a lui Călin Georgescu la prezidențiale: „Atunci vom fi cu Călin Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră”
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)