Realizarea centrelor pentru combaterea dependenței de droguri trebuie urgentată, a subliniat ministrul Familiei, Natalia Intotero, luni, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Ministrul Familiei consideră că „este absolut necesară urgentarea realizării centrelor” împotriva adicției de droguri.
„Astăzi am primit o informație de la centrul Teen Challenge. Unul dintre tinerii care au participat la campania noastră «Fără bariere – Tot adevărul despre droguri» a decis să le ceară sprijinul și este noul student, așa cum spunem noi tinerilor care au decis să primească ajutor. Din păcate, să știți că încă statul român nu are aceste centre și este absolut necesară urgentarea realizării centrelor, pentru că cele care sunt sunt contracost, private și nu toți părinții au această posibilitate”, a declarat Natalia Intotero.
„În egală măsură, vreau să vă spun că astăzi am fost la Arad și acum urmează să ne deplasăm spre Timișoara. Din păcate, încă mai avem autorități locale ce intepretează că drogurile au culoare politică, pentru că la Arad nu am primit sprijin pentru o sală mai mare, deși erau Sala Sporturilor sau o altă sală, crezând că noi mergem să facem politică. Nu! Politicienii nu vorbesc”, a continuat ministrul Familiei.
„Vorbesc doar studenții care au fost pregătiți de specialiști și vorbesc, de asemenea, foștii consumatori de droguri. Noi ne ocupăm de organizare. Am avut sprijinul Universității Aurel Vlaicu, dar cel puțin 300 de tineri au rămas pe dinafară, în afara sălii, pentru că și-ar fi dorit să fie mai mulți”, a continuat social-democrata.
„În egală măsură, felicit inițiativa domnului prefect al Municipiului București, dar, vedeți dumneavoastră, degeaba încearcă prefectul să facă mai mult, însuși primul-ministru. Când am avut campania la București acum vreo săptămână și jumătate, inspectorul școlar general al Municipiului București nici măcar nu a anunțat elevii. Ne-a susținut premierul. Ne-am ocupat pentru a face acest eveniment la Sala Palatului, și când colo nu am fost sprijiniți pentru a anunța pe cât mai mulți elevi de la clasele a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a să fie prezenți. Au fost prezenți tinerii orfani, prin implicarea DGASPC-urilor, parte a studenților”, a mai spus Natalia Intotero.