Polițiștii au amendat o femeie din orașul Cernavodă care și-a lăsat copiii nesupravegheați, aceștia mergând singuri cu microbuzul până în municipiul Constanța.
Pe 20 aprilie, în jurul orei 18.15, polițiștii Secției 1 din Constanța au fost sesizați de o femeie că a găsit, în cartierul Poarta 6, doi copii singuri, care păreau dezorientați. Agenții ajunși la fața locului i-au preluat pe minorii care au 7, respectiv 10 ani, informează Ziua de Constanța.
Copiii au spus că sunt din orașul Cernavodă, că au plecat singuri de acasă, cu microbuzul, pentru a se plimba în municipiul Constanța și că nu și-au anunțat părinții.
„Polițiștii i-au identificat pe cei doi minori, stabilind, totodată, faptul că nu figurează ca dispăruți. Din primele informații rezultă că aceștia nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. A fost contactată mama minorilor, care s-a prezentat la sediul Secției 1 Poliție, fiindu-i reîncredințați copiii. Aceasta a fost sancționată contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, pentru nesupravegherea minorilor“, a transmis IPJ Constanța.