General polonez: NATO ar trebui să-l avertizeze pe Vladimir Putin că va doborî rachetele care zboară în direcţia Poloniei sau României

General polonez: NATO ar trebui să-l avertizeze pe Vladimir Putin că va doborî rachetele care zboară în direcţia Poloniei sau României
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un general polonez a declarat că NATO ar trebui să-l avertizeze clar pe Vladimir Putin că orice rachetă rusă din spaţiul aerian ucrainean care se îndreaptă spre Polonia sau România va fi doborîtă.

Un general polonez spune că NATO ar trebui să-l avertizeze pe Putin

„NATO ar trebui să spună: ”îl avertizăm pe Putin că orice rachetă care zboară în direcţia noastră va fi doborâtă”. Să spunem că ne apărăm şi asta înseamnă și că doborâm rachetele care zboară, de exemplu, în direcţia Poloniei sau a României”, a declarat, pentru Ukinform, generalul Waldemar Skrzypczak, fost comandant al Forţelor Terestre şi fost ministru adjunct al Apărării poloneze.

El a insistat că NATO trebuie să ia o decizie în acest sens cât mai rapid, deoarece securitatea alianței e în joc.

Zelenski, nemulțumit de dublul standard cu care Occidentul tratează Ucraina și Israelul

Ukrinform aminteşte, în acest context, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat dublul standard cu care sunt tratate Israelul și Ucraina, faptul că occidentalii au ajutat prima țară să doboare rachete şi drone lansate de Iran, dar refuză să procedeze la fel în cazul celei de-a doua, atacată de Rusia.

O astfel de demonstraţie „trebuia să fie şi o demonstraţie pentru Rusia”, a punctat Zelenski.

El a mai susținut că avioanele și rachetele rusești au traversat de mai multe ori spaţiul aerian al Poloniei şi României, dar „nu a existat nicio reacţie, ceea ce indică dublul standard”. În opinia sa, avioanele aliate ar fi trebuit să doboarele rachetele rusești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`