Un întreg cartier din Serbia va fi evacuat după ce autoritățile au făcut o descoperire neobișnuită. Ce au găsit

Un întreg cartier din Serbia va fi evacuat după ce autoritățile au făcut o descoperire neobișnuită. Ce au găsit
Sursa Foto: Freepik.com

Departamentul pentru situații de urgență al orașului Nis, aflat în sudul Serbiei, a anunțat că un cartier va fi evacuat, duminică, pentru ridicarea unui proiectil al NATO descoperit în această zonă, informează Agerpres.

Proiectil al NATO de 1.000 de kilograme, descoperit într-un cartier din Serbia

„Echipele speciale de deminare vor fi la faţa locului duminică. Ele vor deplasa o bombă datând din bombardamentele NATO din 1999 şi care cântăreşte – credeţi sau nu – 1.000 de kilograme”, a declarat edilul oraşului Nis, Dragana Sotirovski.

Pe tot parcursul operațiunii de deminare, cartierul va fi evacuat de locuitori și automobile, a adăugat primarul orașului Nis.

Proiectilul descoperit ar fi o rachetă de croazieră de tip Tomhawk, care nu a explodat, informează presa locală.

Bombardamentele NATO împotriva Serbiei pentru a pune capăt războiului din Kosovo au început pe 24 martie 1999 și au durat 79 de zile.

În cadrul evenimentului organizat în martie 2024 pentru comemorarea sârbilor uciși în bombardamentele aliate din 1999, președintele Aleksandar Vucic a declarat că Serbia nu va intra niciodată în NATO.

„Vă mulțumim, doar că să știm că nu vom intra niciodată în NATO, că ne vom prezerva și proteja neutralitatea militară. Și când îi acceptați în Consiliul Europei, vom avea un răspuns și pentru asta. Destul cu minciunile voastre cu sancțiuni împotriva Priștinei și toate celelalte; nu există nimic cu care să nu-i fi răsplătit, nimic cu care să nu fi pedepsit Serbia”, a declarat președintele sârb.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)