Un tablou furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, a fost descoperit în România și a fost predat autorităților din Marea Britanie.
Anunțul a fost făcut vineri, 19 aprilie, de Poliția Română, care a mai precizat că tabloul este estimat la 2 milioane de euro.
„Urmare a activităților investigativ-operative efectuate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, tăinuire și spălare de bani, de pe teritoriul României a fost descoperit un bun mobil cultural de semnificație artistică (tablou) care ar fi făcut obiectul unei tranzacționări pe piața neagră”, a transmis IGPR, citat de Observatornews.
Potrivit verificărilor, tabloul ar face parte din lotul sustras în noaptea de 14 martie 2020 dintr-o galerie de tablouri din Oxford, Marea Britanie.
În cadrul cercetărilor, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au participat, în 28 iulie 2023, alături de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, în Olanda, la Haga, la o întâlnire operativă, unde au fost punctate elementele comune ale anchetelor paralele realizate de către cele două state, în vederea elaborării unei strategii, care să conducă la înfăptuirea justiției, conform sursei citate.
Ulterior, în 28 decembrie 2023, prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, a fost dispusă restituirea tabloului în cauză către autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, iar în 26 martie 2024 tabloul a fost restituit autorităților din Marea Britanie. Ulterior, în 29 martie 2024, dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet, cu propunere legală.