Cum vede Iohannis diferenţa dintre deficitul bugetar calculat de Comisia Europeană şi cel anunțat de Guvern: „Am avut discuții cu toți factorii implicați” (VIDEO)

Cum vede Iohannis diferenţa dintre deficitul bugetar calculat de Comisia Europeană şi cel anunțat de Guvern: „Am avut discuții cu toți factorii implicați” (VIDEO)
Preşedintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, atunci când s-a făcut bugetul pe acest an, a avut discuţii cu toţi factorii implicaţi şi i-a rugat să construiască „un buget care este sustenabil, corect şi solid” și „mă gândesc că aşa va fi”.

Declarația a fost făcută în contextul în care, potrivit unui raport al DG Ecfin, structură a Comisiei Europene, România a înregistrat la finalul anului trecut un deficit bugetar de 6,3% din PIB. În schimb, Guvernul a raportat 5,68% din PIB. Un deficit mare e prognozat și pentru anul acesta.

Iohannis, despre deficitul bugetar al României

Șeful statului a fost întrebat despre diferența dintre deficitul bugetar calculat de Comisia Europeană și cel calculat de Guvern pe anul trecut și ce măsuri ar trebui să ia Guvernul în acest an superelectoral, astfel încât să nu ne trezim la final de 2024 cu un deficit mai mare decât cel din 2023.

„Acum, despre aceste calcule, cu siguranță, ministrul Finanțelor poate să vă dea explicațiile de rigoare. Dar despre deficit și situația României în an electoral pot să vă spun că am avut, atunci când s-a construit bugetul, am avut discuții cu toți factorii implicați și i-am rugat să construiască un buget care este sustenabil, corect și solid ca să trecem fără pagube prin anul electoral. Şi mă gândesc că așa va fi”, a răspuns președintele.

Ce a spus Iohannis despre inflație

Recent, Iohannis a fost întrebat cum vede faptul că România are cea mai mare inflație din UE.

„Am avut creștere economică. În perspectivă, cred că România va performa economic bine și sunt convins că după alegerile de anul acesta, vom avea un guvern care va ști să redreseze rapid și zona de creștere și zona de inflație. E clar că anumite măsuri ar fi foarte bune, dar sunt greu de luat în an electoral. Aceste chestiuni sunt conștientizate și la nivel de Guvern, și la nivel de coaliție și sunt convins că redresarea va fi rapidă, poate surprinzător de rapidă”, a răspuns Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)