Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis cererea de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea: Decizia nu este definitivă

Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis cererea de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea: Decizia nu este definitivă
Foto: stiri.tvr.ro

Miron Mitrea este la un pas de libertate. Magistrații Judecătoriei Medgidia au anunţat decizia de eliberare condiționată a fostului ministru al Transporturilor, informează B1 TV.

În ședința de luni, instanța a analizat trei cereri reunite, depuse de avocatul lui Miron Mitrea. Solicitările au fost admise, însă decizia magistraților nu este definitivă.

În urmă cu aproape două săptămâni, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de eliberare condiționată formulată de Miron Mitrea.

Fostul ministru a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals pentru că i-ar fi promis Irinei Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, că o va menţine în funcţie. Aceasta i-ar fi dat în schimb, materiale pentru a renova casa mamei sale.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927 420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”