Avion acroșat de un altul pe Aeroportul Heathrow din Londra

Avion acroșat de un altul pe Aeroportul Heathrow din Londra
Foto simbol: Pixabay

Un avion Virgin Atlantic 787 a acroșat un Airbus A350 al British Airways în timp ce era remorcat pe aeroportul Heathrow din Londra, sâmbătă, într-un accident soldat cu avarii minore la ambele aeronave, relatează Daily Mail.

Avion acroșat de un altul, pe Heathrow

Avionul Virgin Atlantic era remorcat când una dintre aripile a lovit coada aeronavei British Airways, care staționa.

La fața locului au fost mobilizate și echipajele de urgență.

Reacția Virgin Atlantic

„Vârful aripii de la una dintre aeronavele noastre goale a intrat în contact cu o altă aeronavă în timp ce era remorcată de la Terminalul 3 al Aeroportului Heathrow din Londra. Siguranța clienților noștri și a echipajului este întotdeauna prioritatea noastră principală. Putem confirma că niciun client nu se afla la bordul aeronavei Virgin Atlantic în acel moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al operatorului aerian.

„Am demarat o investigație completă și amănunțită, iar echipele noastre de ingineri efectuează verificări de întreținere a aeronavei, care pentru moment a fost scoasă din uz”, a adăugat reprezentantul Virgin Atlantic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”