Obama a stârnit furie la Riad, după ce a reproșat saudiților că au încercat să exporte o versiune strictă a islamului

Obama a stârnit furie la Riad, după ce a reproșat saudiților că au încercat să exporte o versiune strictă a islamului
Foto:businessinsider.com

Barack Obama a fost aspru criticat la Riad, după ce a făcut niște afirmații deloc diplomatice despre Arabia Saudită, aliatul istoric al Statelor Unite, informează Daily Mail.

Președintele american a reproșat saudiților că au încercat să influențeze alte state musulmane, mai ales Indonezia, exportând wahhabismul, o versiune strictă a islamului aplicată în Regat.

Obama consideră că regatul sunit trebuie să împartă Orientul Mijlociu cu Iranul șiit, astfel încât rivalitatea dintre cele două puteri să nu mai creeze haos în regiune.

Afirmațiile liderului de la Casa Albă au avut parte de o reacție tranșantă în Arabia Saudită.

”Scuzați-ne că am instigat la conflicte confesionale în Siria, Yemen și Irak”, a scris prințul Turki Al-Faycal, fost ambasador la Washington.

”Ați adăgat insulta la rană, cerându-ne să ne înțelegem cu Iranul, o țară pe care ați descris-o ca sprijinind terorismul”, a mai punctat acesta.

Editorialistul saudit Abdel Rahmane al-Rached a scris, la rândul său, că Obama nu a înfuriat doar Arabia Saudită, ci și alți aliați precum Marea Britanie, Turcia și Israelul.

”Obama și-a trădat prietenii loiali din regiune”, a scris cotidianul Arab News, referindu-se la apropierea dintre Washington și Teheran, după acordul încheiat în 2015 în ceea ce privește programul nuclear iranian.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`