Europa se transformă într-un teritoriu de nerecunoscut. Visul Uniunii Europene și a Spațiului Schengen se destramă în mod vizibil din cauza jihadiștilor afiliați diverselor grupări teroriste.
Ultimii 5 ani au fost marcați de atentate sângeroase, comise cu o frecvență străină acestui teritoriu, scrie GreatNews. Pacea, toleranța și buna colaborare între popoare, fundamente ale UE, par de neîndeplinit în haosul creat de teroriști.
Jumătatea ultimului deceneiu a fost lovită de cele mai multe atentate teroriste din întreaga istorie a UE, iar majoritatea au vizat țările nordice și vestice.
2 martie 2011, Frankfurt, Germania – Un bărbat musulman de origine albanezo-kosovar a deschis focul omorând două persoane și rănind alte două. Atacatorul Arid Uka a fost închis pe viață.
13 decembrie 2011, Liege, Belgia – 7 persoane au fost ucise și alte 125 rănite în urma unui atac cu grenadă și focuri de armă. Atacatorul Nordine Amrani, belgian cu origini marocane, a aruncat grenade și a tras cu pușca în civili în piața Saint Lambert, din Liege. Șase oameni au murit și 125 au fost ucise în piață. Apoi, Amrani s-a sinucis. Înainte de atac, Amrani mai omorâse o femeie, în casa sa. Bărbatul simțea o repulsie față de societatea în care trăia.
15 martie 2012, Montauban, Franța – Doi soldați îmbrăcați în uniformă au fost uciși iar un al treilea a fost rănit grav după un atac în fața unui centrul comercial. Atacatorul, un francez cu origini algeriene, Mohammed Merah (23 de ani), era un critic al intervenției străine în Afganistan. Bărbatul avea si convingeri anti-semite, socotind să ”evreii ne ucid frații și surorile din Palestina”.
19 martie 2012, Toulouse, Franţa – 4 persoane și-au pierdut viața și una a fost rănită în urma unui atac comis de același atacator de la Montauban, Mohammed Merah.
19 mai 2012, Brindisi, Italia – În urma unui atac cu explozibil improvizat, o persoană și-a pierdut viața și alte 5 au fost rănite. Trei bombe improvizate, ascunse într-un tomberon, au explodat în faţa Liceului Morvillo Falcone. O fată în vârstă de 16 ani a murit, iar alţi cinci elevi au fost răniţi, unul dintre ei grav. Autorul atacului este italianul Givanni Vantaggiato. Atacul a fost legat de lumea mafiota italiană.
18 iulie 2012, Burgas, Bulgaria – 7 morți și 30 de răniți în urma unui atac sinucigaș.
Un atacator a detonat un dispozitiv explozibil într-un autobuz care transporta 42 de turişti din Israel. Cinci evrei şi şoferul bulgar al autobuzului au murit, a şaptea victimă fiind atacatorul. Anchetatorii au descoperit că oamenii care au organizat atentatul aveau acte false, obţinute cu ajutorul unei persoane care avea puternice legături cu gruparea Hezbollah.
24 mai 2014, Bruxelles, Belgia – Un bărbat a deschis focul la Muzeul Evreiesc al Belgiei, din Bruxelles, omorând 4 persoane.
Atacatorul, Mehdi Nemmouche (29 de ani), un francez cu origini algeriene, ar fi trăit mai mult de un an în Siria şi a avut legături cu radicalii islamişti.
7 ianuarie 2015, Paris, Franța – Doi terorişti islamişti înarmaţi au intrat în redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo şi au deschis focul. Au tras circa 50 de gloanţe şi au ucis 11 persoane. Alte 11 au fost rănite. După părăsirea clădirii, ei au ucis şi un ofiţer de poliţie francez. Câteva atacuri produse la scurt timp, în regiunea Île-de-France, au dus la moartea a încă 5 persoane. 11 persoane au fost rănite. Vinovaţi de atacuri au fost fraţii Cherif si Said Kouachi, ucişi de forţele de ordine după o amplă misiune specială.
14 februarie 2015, Copenhhaga, Danemarca – Împușcături la centrul cultural Krudttonden, în plină desfăşurare a unui seminar numit „Artă, blasfemie şi libertate de expresie”.Un om înarmat a ucis un civil şi a rănit 3 ofiţeri de poliţie.
Ţinta atacului era artistul suedez Lars Vilks, care asista la eveniment. Vilks a devenit celebru pentru caricaturile sale cu profetul Mohammed.
Al doilea atac a avut loc în zorii zilei de 15 februarie, în faţa Marii Sinagogi din Copenhaga. În aceeaşi dimineaţă, poliţia a deschis focul asupra unui suspect. Ancheta a arătat că persoana ucisă de poliţie, Omar Abdel Hamid El-Hussein, a fost responsabilă de ambele atacuri.
13 noiembrie 2015, Paris, Franța – 138 de morți (dintre care 7 atacatori) și 368 de răniți. Acesta este tragicul bilanț al atentatelor ce au vizat Capitala Franței.
Unul dintre vinovaţii pentru atacurile din Paris, Salah Abdeslam, a fost capturat abia în 18 martie 2016, în zona Molenbeek din Bruxelles.
5 decembrie 2015, Londra, Marea Britanie – Un bărbat a înjunghiat trei persoane, după ce a strigat „Asta este pentru Siria”, în staţia de metrou Leytonstone, din Londra. Una dintre victime a fost rănită grav. Atacatorul, Muhaydin Mire, a fost imediat reţinut de poliţie.
22 martie, Bruxelles, Belgia – Peste 30 de persoane și-au pierdut viața în atentatele ce au avut loc la aeroportul și metroul din Bruxelles. Sute de persoane au fost rănite, între care și 4 români.
Atentatele au fost revendicate de ISIS, a-i cărei militanți își făcuseră bază în cartierul mărginaș Molenbeek.