„Jos mâinile de pe fețele de pernă ale lui Biden”. Jurnaliștilor li s-a transmis să nu mai fure din Air Force One, aeronava oficială a președintelui american

„Jos mâinile de pe fețele de pernă ale lui Biden”. Jurnaliștilor li s-a transmis să nu mai fure din Air Force One, aeronava oficială a președintelui american
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Pool/ABACA

Jurnaliștilor li s-a spus să nu mai fure suveniruri din aeronava oficială a președintelui american, Joe Biden, potrivit BBC.

O verificare a inventarului din Air Force One după vizita efectuată de Joe Biden pe coasta de vest în februarie a arătat că lipsesc mai multe obiecte din spațiul destinat presei.

Fețe de pernă, pahare și farfurii sunt doar câteva dintre lucrurile care au dispărut din aeronavă.

Jurnaliștilor li s-a transmis să nu mai fure din Air Force One

Asociația corespondenților de la Casa Albă a avertizat că este interzis să iei obiecte din avion.

Luna trecută, organizația le-a transmis reporterilor prin e-mail că un astfel de comportament îi pune într-o lumină negativă pe jurnaliștii care îl însoțesc pe președinte – și trebuie să înceteze.

Ca suvenir, jurnaliștii primesc uneori pachete mici de bomboane M&M marcate cu sigiliul prezidențial. Totuși, să ia obiecte cu logoul Air Force One – inclusiv tacâmuri și prosoape – ar fi devenit o obișnuință în ultimii ani.

Cum se apără unul dintre jurnaliștii care a luat obiecte din avionul prezidențial

Misha Komadovsky, corespondent la Casa Albă din partea Voice of America, a adunat o colecție „subtilă” de obiecte cu ocazia călătoriilor pe care le-a efectuat la bordul aeronavei prezidențiale.

„Nu am făcut de râs pe nimeni și nici nu am comis vreo neregulă pentru a aduna această colecție”, a declarat el pentru BBC News, în timp ce ținea în mână un pahar cu logoul Air Force One, spunând că „pur și simplu a uitat să îl arunce”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)