Șeful Poștei: În jur de 10% din salariații companiei au intrat în grevă / Am trimis echipe mobile care să preia activitatea. Suntem optimiști că până pe 15 aprilie toate pensiile vor fi distribuite (VIDEO)

Șeful Poștei: În jur de 10% din salariații companiei au intrat în grevă / Am trimis echipe mobile care să preia activitatea. Suntem optimiști că până pe 15 aprilie toate pensiile vor fi distribuite (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Poșta Română

Directorul general al Poștei Române, Florin Valentin Ștefan, a vorbit despre greva salariaților, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a anunțat că au fost trimise „echipe mobile care să preia activitatea astfel încât să nu punem în pericol distribuirea de pensii, care este prioritatea absolută a companiei”.

Șeful Poștei, pe B1 TV: Distribuirea de pensii, prioritatea absolută a companiei

Întrebat despre greva salariaților, Florin Valentin Ștefan a spus: „Este dreptul oricărui salariat să intre în grevă, adică să nu muncească, la fel cum este și dreptul fiecărui salariat să muncească. Noi trebuie să ne asigurăm că există un echilibru între cele două voințe. Nu există presiuni – din contră, unde nu se dorește să se muncească, am trimis echipe mobile care să preia activitatea astfel încât să nu punem în pericol distribuirea de pensii, care este prioritatea absolută a companiei”.

„Undeva în jur de 10% din salariații companiei au intrat în grevă”

Întrebat dacă există vreun pericol în ceea ce privește modul de distribuire a pensiilor, directorul general al Poștei a spus: „Absolut deloc – din contră, suntem optimiști că până pe 15 aprilie toate pensiile vor fi distribuite”.

„Deși este foarte multă emoție și impactul mediac este puternic, în realitate undeva în jur de 10% din salariații companiei au intrat în grevă, deci avem foarte multe județe unde nu este, cel puțin până la ora aceasta, nimeni în grevă. Mă refer la București, Dolj, Neamț. Deci sunt multe județe unde treaba merge ca și până acum, dar într-adevăr sunt câteva județe unde avem probleme logistice pe care le vom remedia în zilele următoare și până pe 15 vom duce toate pensiile (…). Cum am spus, ne vom asigura că pensiile vor fi duse la timp”, a continuat Florin Valentin Ștefan.

Întrebat dacă există suficient persoanl în acest sens, el a adăugat: „Da, din fericire, există suficientă resursă umană astfel încât să putem forma aceste echipe mobile și, acolo unde este nevoie, intervenim, ducem pensiile, ne păstrăm reputația de companie serioasă pe care se pot baza clienții noștri”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a peste 23% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”