Ministerul Apărării a reacționat vineri la prânz după ce, în cursul nopții de joi spre vineri, o dronă a căzut pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. Craterul format are un diametru de circa patru metri.
„În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice”, a transmis Ministerul Apărării, într-un comunicat.
Viorel Marian Dragomir, primarul din Brăila, a declarat pentru B1 TV că ei nu au fost înștiințați oficial, probabil instituțiile abilitate considerând că nu e cazul să sperie populația.
„Noi avem o colaborare foarte bună cu instituțiile cu atribuții în domeniu și, ori de câte ori au existat anumite supoziții sau chiar riscuri, acestea au comunicat pe diverse niveluri de informare ce trebuia să se cunoască.
Pentru municipiul Brăila nu a existat niciun fel de pericol, de aceea nu s-a creat acea stare de panică anunțând populația la o oră foarte târzie în noapte.
Cel mai important e să ne păstrăm calmul și să putem acționa rațional, chiar dacă prima tentație ar fi aceea de a ne speria în astfel de momente”, a declarat primarul Brăilei.
La rândul său, gl. (r) Virgil Bălăceanu a insistat că legislația românească trebuie adaptată, astfel încât forțele Ministerului Apărării să poată să execute, inclusiv pe timp de pace, misiuni de combatere a dronelor în derivă.
„Problema mai complicată e legată de faptul că deocamdată legea nu e adaptată astfel încât forțele Ministerului Apărării, pe timp de pace, să poată să execute misiuni de combatere a dronelor în derivă, că iată, de data aceasta, dacă e o dronă cu explozibil și a ajuns într-o zonă nelocuită, în Insula Mare a Brăilei e un caz fericit.
Însă Insula Mare a Brăilei nu e departe de o aglomerare urbană cum e Brăila. Și atunci lăsăm hazardul să acționeze sau ne pregătim să punem combate dronele în derivă?”, a susținut gl. (r) Virgil Bălăceanu, pentru B1 TV.