Moment bizar petrecut duminică la meciul dintre Villarreal și Barcelona când Lionel Messi a accidentat involuntar o fană din tribună.
Șutul său trimis peste poartă a fost atât de puternic încât i-a fracturat mâna. Aceasta a fost nevoită să primească îngrijiri medicale, iar mâna să o țină în ghips.
După această întâmplare, jurnaliștii de la postul de televiziune Cuatro au căutat-o pe fată pentru a sta de vorbă. Aceasta a spus că oricum nu este fană a Barcelonei, ci chiar a marii rivale, Real Madrid. În ceea ce-l privește pe fotbalist, el nu este la inima fetei.
"Sunt fană Real Madrid și Messi nu-mi plăcea, dar acum îmi displace și mai mult.
Am văzut perfect mingea, am pus mâna ca să-mi protejez fața. Am simțit o lovitură foarte puternică și durere cumplită la mână. Oamenii din jurul meu nu au reacționat până când au văzut că mi s-a făcut rău și am leșinat. Atunci m-au dus la spital, iar diagnosticul a fost fractură la încheietură", a declarat fata.
Raquel a precizat că este conștientă că Messi nu a vrut să facă asta, fiind doar un accident.
Deținătorul Balonului de aur și-a cerut scuze la finalul jocului, iar oficialii clubului au luat legătura cu tânără și i-au spus să le ceară ce vrea.
"Mi-au spus să le cer orice am nevoie. Cred că o să le cer un bilet ca să văd Barça-Madrid", a mai spus tânăra.
Declaratii fana
#DIRECT_ONE_nb59tr#
Messi îi fracturează mâna unei fete din peluză cu șutul său
#DIRECT_ONE_bmwkck#