Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu, va fi dezbătută luni de Camera Deputaților, urmând să fie supusă la vot marți. Moţiunea simplă iniţiată de deputaţii USR este intitulată „Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”.
Liderii opoziției au cerut premierului Ciolacu să îl demită pe ministrul Barbu “astfel, să le facă o bucurie fermierilor înainte de sărbătorile de Paşte”.
Semnatarii moţiunii consideră că Florin Barbu îi tratează cu dispreţ pe fermieri şi îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piaţă şi în magazine, preţuri mărite, potrivit G4media.
„Cu toţii am văzut miile de agricultori şi transportatori care au protestat în această iarnă în toată România. Cu toţii ştim că le-a ajuns cuţitul la os. Cu toţii am văzut cu ce dispreţ i-a tratat Guvernul – ţinuţi în frig, nu i-a ascultat cu adevărat nimeni. Am văzut, de asemenea, cum premierul Ciolacu s-a ridicat de pe scaun şi a plecat ţâfnos de la negocieri. Cu ce s-au ales protestatarii? Cu promisiuni scrise pe o fiţuică. Şi asta, în al 13-lea ceas. L-am chemat pe ministrul Agriculturii şi în comisia de specialitate şi la Ora Guvernului, însă nu a venit. Probabil, domnul ministru crede că nu are nicio obligaţie faţă de Parlament şi faţă de români. Se crede preşedinte de CAP şi face ce vrea la dânsul pe moşie”, se afirmă în document.
USR critică măsura plafonării adaosului comercial, precizând că produsele cu preţ plafonat au dispărut de pe raft sau au fost scumpite prin scăderea gramajului per produs, iar INS anunţă că preţurile la alimente continuă să crească.
De asemenea, ministrul Agriculturii este acuzat că a promovat o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit unor firme apropiate „baronul local PSD Paul Stănescu”.
„Mai avem o problemă la care cerem răspuns de câteva luni: subvenţia APIA pentru stuful din Delta Dunării. Este deja de notorietate publică faptul că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost cel care a promovat, pe vremea când era parlamentar, o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în păşuni pentru care se pot primi subvenţii. La câteva zile distanţă după ce această lege a fost adoptată, ce să vezi? Două firme au depus dosarul să primească nu mai puţin de 5.000.000 de euro subvenţii europene. Două firme, coincidenţă sau nu, în strânsă legătură cu baronul local PSD Paul Stănescu. Adică, mai pe scurt şi mai direct: parlamentarul Florin Barbu i-a făcut cadou o lege cu dedicaţie domnului Paul Stănescu”, se afirmă în moţiune.