Peste 1.000 de sicrie au fost așezate într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Roma. Se atrage atenţia asupra accidentelor mortale la locul de muncă

Peste 1.000 de sicrie au fost așezate într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Roma. Se atrage atenţia asupra accidentelor mortale la locul de muncă
Peste 1.000 de sicrie au fost așezate într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Roma, sursă foto: Facebook

Peste 1.000 de sicrie au apărut aliniate marţi, 19 martie, într-una dintre cele mai frumoase pieţe din centrul Romei, această acţiune mai puţin obişnuită fiind organizată de un sindicat pentru a atrage atenţia politicienilor şi publicului larg asupra tragediei accidentelor mortale la locul de muncă, relatează RFI.

Italia se situează peste media europeană în ceea ce privește accidentele de muncă mortale

”În fiecare an, o mie de oameni merg la muncă şi nu se mai întorc acasă”, scria pe o pancartă de mari dimensiuni afişată lângă cele 1.041 de sicrie de carton aşezate în jurul obeliscului din centrul elegantei Piazza del Popolo.

Această cifră corespunde numărului de persoane care au murit din cauza accidentelor la locul de muncă în 2023. ”Am adus aceste sicrie aici pentru a sensibiliza, pentru a reaminti tuturor necesitatea de a acţiona, pentru a nu-i uita pe cei care şi-au pierdut viaţa şi pentru a cere guvernului şi politicienilor să facă ceva concret pentru a preveni aceste omucideri”, a declarat pentru AFP Pierpaolo Bombardini, secretarul general al sindicatului UIL, aflat la originea acestei iniţiative.

”Pentru că acestea sunt omucideri. Atunci când sunt încălcate regulile de siguranţă, nu sunt accidente, ci omucideri”, a subliniat el.
Accidentele mortale de la locul de muncă fac în mod regulat titluri în presa italiană, declanşând de fiecare dată o dezbatere privind prevenirea riscurilor.

Cel mai recent exemplu a avut loc la mijlocul lunii februarie, când o structură de beton s-a prăbuşit pe şantierul de construcţie al unui supermarket din Florenţa, provocând moartea a cinci persoane. La momentul respectiv, prim-ministrul Giorgia Meloni a deplâns această ”nouă întâmplare, care ne şochează conştiinţa, a oamenilor care merg la muncă (…) şi nu se mai întorc acasă”.

Pierpaolo Bombardini spune că trebuie să crească numărul de controale şi de inspectori, iar companiile care încalcă standardele de siguranţă trebuie să fie închise.

Potrivit celor mai recente statistici Eurostat privind numărul de accidente de muncă mortale în Uniunea Europeană în 2021, Italia, cu 3,17 decese la 100.000 de lucrători, se situează peste media europeană (2,23), dar în urma Franţei (4,47) şi a Austriei (3,44).

Ţările cu cele mai slabe performanţe sunt Lituania, Malta şi Letonia, în timp ce în top trei ţări ”cele mai sigure” sunt, în ordine, Ţările de Jos, Finlanda şi Germania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`