Europa reacţionează la şantajul Greciei: Premierul George Papandreou, pe punctul de a fi demis de propriul partid

Europa reacţionează la şantajul Greciei: Premierul George Papandreou, pe punctul de a fi demis de propriul partid
Foto: thehindu.com

Premierul Greciei, George Papandreou a convocat, joi, o reuniune de urgență a cabinetului său, potrivit unui comunicat oficial de la Atena, citat de BBC.

Potrivit unui anunţ al televiziunii publice NET, grupul parlamentar al PASOK, partidul socialist de guvernământ, se va întruni în cursul zilei de joi. Mai mulți deputați au declarat că sunt împotriva unui referendum, Papandreou confruntându-se cu dilema dacă va obține sau nu un vot de încredere din partea legislativului.

Potrivit unui anunț AFP, Guvernul a pierdut majoritatea necesară pentru votul de încredere.

Reuniunea Parlamentului de la Atena a fost cerută de numeroşi deputaţi socialişti, dintre care doi au anunţat deja că nu vor acorda vineri votul de încredere Guvernului grec, care pierde astfel majoritatea în Parlament, redusă la 150 de voturi din totalul de 300.

Europa ameninţă Grecia

Joi, 26 octombrie, liderii statelor din zona euro au ajuns la un acord în urma unor negocieri la summit-ul de la Bruxelles, care prevede o puternică reducre a datoriei Greciei și mobilizarea a 1.000 de miliarde de euro. În schimb, Grecia trebuie să instaureze măsurile de austeritate. La 31 octombrie, Papandreou a anunțat că autoritățile de la Atena vor organiza un referendum pe tema noului acord european de susţinere financiară a ţării.

Președintele Franței și cancelarul german l-au amenințat pe George Papandreu că țara sa nu va primi niciun ban până ce nu vor fi cunoscute rezultatele finale ale referendumului, ce ar putea avea loc pe 4 sau 5 decembrie.

Un eventual vot negativ ar avea consecinţe dezastruoase asupra Greciei şi a restului Europei. Cele mai grave consecinţe ar fi ieşirea Greciei din zona euro şi aruncarea continentului nostru, dar şi a economiei globale într-o nouă recesiune.   

Sarkozy și Merkel, atenți la soarta Greciei

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_12222').select();" id="embed_text_12222" />

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`