18 medici din Tulcea, puși să returneze 70.000 de lei la Casa de Asigurări pentru că au eliberat rețete compensate pentru bolnavii de cancer: Singurul oncolog din județ era în concediu și pacienții aveau nevoie de medicamente

18 medici din Tulcea, puși să returneze 70.000 de lei la Casa de Asigurări pentru că au eliberat rețete compensate pentru bolnavii de cancer: Singurul oncolog din județ era în concediu și pacienții aveau nevoie de medicamente
foto: gandul.info

18 doctori de familie din Tulcea sunt nevoiți să returneze aproximativ 70.000 de lei către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru că au dat rețete compensate prin programul național de oncologie, arată digi24.ro.

Eliberarea de rețete a avut loc între 2010 și 2011, iar medicii spun că s-au văzut nevoiți să facă acest lucru pentru că singurul oncolog din județ era în concediu, iar bolnavii de cancer aveau nevoie de medicamente.

Cazul a fost descoperit în urma unei verificări făcute de Curtea de Conturi în 2013, iar cei 18 medici se văd acum nevoiți să plătească sume cuprinse între 500 și 12.000 de lei. 11 dintre aceștia au achitat deja sumele respective.

Cu toate acestea, medicii se declară revoltați de situația în care au fost puși, având în vedere că, potrivit declarațiilor acestora, tot ce au făcut a fost să respecte jurământul lui Hipocrate. Mai mult, aceștia au explicat că nu ei au fost cei care au inițiat tratamentul, ci doar l-au continuat pe cel prescris de medicul specialist și doar pe baza unei scrisori medicale.

Cazul se află acum la Comisia de Arbitraj care, pe data de 14 aprilie, vor da o decizie. Indiferent de decizia respectivă, fie medicii, fie CJAS Tulcea vor merge în instanță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`