Monica Tatoiu este o prezență de-a dreptul controversată în spațiul public din România, iar recent a dezvăluit câteva informații mai puțin știute despre tinerețea sa. Invitată într-un podcast, fostul politician și om de afaceri a șocat publicul cu mărturisirile sale cu privire la experiențele sexuale din tinerețe.
În cadrul podcast-ului, Tatoiu a fost mai sinceră ca niciodată, dezvăluind detalii din tinerețea sa. De fiecare dată, ea și-a dat voie să experimenteze totul în materie de sexualitate. Totodată, femeia de afaceri a dezvăluit că până la 27-28 de ani a făcut de toate, tot ce se poate face între un bărbat și o femeie.
„După 41 de ani? Pe mine m-a iertat Dumnezeu, am avut perioada mea. Ne ținem de mână, ne pupăm la aniversări. Eu tot ce am făcut i-am dat lui și el i-a investit. Eu am avut întotdeauna bani. Până la 27-28 de ani, am ars! Până l-am întâlnit pe Victor, le-am făcut pe toate. Am fost crescută de o mamă pentru care Biblia era sfântă. Am făcut tot ce se poate face între un bărbat și o femeie. Pentru asta, trebuie să fii creativ, cult”, a mărturisit Monica Tatoiu.
Ea a mai mărturisit că de fiecare dată a avut parte doar de experiențe variate și adesea intense.
„Poți doar să mângâi degetul mare de la picior și să ajungi la orgasm, să știi. Am experimentat dimensiunile orgasmului în fațetele unui diamant cu multe fețe și am întâlnit bărbați mulți. Au fost mulți, dar toți au fost frumoși, deștepți, puternici și nu erau vulgari”, a mai spus ea, potrivit Click.
Monica Tatoiu a fost întotdeauna apreciată pentru sinceritatea și atitudinea ei directă de care a dat dovadă cu fiecare apariție în media. În prezent, femeia de afaceri beneficiază de o pensie de peste 20.000 de lei, motiv pentru care își permite cele mai scumpe lucruri fără să se gândească la cheltuieli. Ea este pasionată de călătorii și vacanțe.
Nu s-a ferit niciodată să vorbească despre luxul și extravaganțele financiare, subliniind că se bucură de fiecare dată de plăcerile vieții, cheltuind sume considerabile pe plimbări cu avioane și mașini închiriate.
„Cei mai mulți bani îi dau pe închirieri de căsuțe în locuri neconvenționale, avioane și închirieri de mașini”, a mărturisit Monica Tatoiu.