O infecție bacteriană rară și periculoasă se răspândește foarte rapid în Japonia, avertizează specialiștii, iar oficialii încearcă să afle care era cauza.
Se estimează că în 2024 va depăși numărul record de anul trecut și cresc îngrijorările că cea mai severă și potențial mortală formă a bolii streptococice de grup A (STSS) va continua să se răspândescă, după ce s-a confirmat prezența unor tulpini infecțioase în Japonia, scrie G4media.
În 2023, s-au înregistrat 941 de cazuri de STSS, iar în primele două luni din 2024 s-au înregistrat 378 de cazuri.
Tulpina de grup A provoacă mai multe decese în cazul pacienților sub 50 de ani, având în vedere că dintre cele 65 de persoane care aveau sub 50 de ani și au fost diagnosticate cu STSS, între iulie- decembrie 2023, 21 au decedat.
Cele mai multe dintre cazurile STSS sunt provocate de bacteria numită streptococcus pyogenes, fiind cunoscută sub numele de streptococ A. Printre simptome se numără durerea de gât, mai ales la copii, și mulți oameni o au fără să se îmbolnăvească.
Bacteria deosebit de contagioasă poate duce la boli grave, complicații de sănătate și în ultimă instanță, la deces, în special la adulții peste 30 de ani. Circa 30% dintre cazurile de STSS sunt mortale, arată datele Institutul Național de Boli Infecțioase (NIID).
Persoanele în vârstă pot avea simptome similare răcelii, dar, în cazurile rare, ele se pot agrava și pot include angina steptococică, amigdalită, pneumonie și meningită.
Unii experți spun că această creștere a numărului cazurilor de STSS este cauzată de ridicarea restricțiilor impuse în timpul pandemiei de Covid-19.
În mai 2023, guvernul japonez a coborât gradul de epidemie al Covid-19, de la grupa a doua, care include tuberculoza, la grupa a cincea, care include gripa sezonieră. Astfel că, autoritățile nu se mai puteau pronunța în privința persoanelor infectate care nu ar fi trebuit să meargă la muncă.
Pentru că Japonia a avut măsuri stricte în timpul pandemiei de Covid, numărul deceselor provocate de virus a fost de 73.000, în comparație cu 220.000 înregistrate în Marea Britanie.
Ken Kikuchi, profesor de boli infecțioase la Universitatea de Medicină a Femeilor din Tokyo, crede că retrogradarea grupei Codi-19 a fost cel mai important factor care a dus la creșterea rapidă a cazurilor de STSS.
Această bacterie se răspândește la fel ca virusul Covid-19, prin saliva și contact fizic, iar tratamentul constă în antibiotice.
Ministerul japonez al Sănătății sfătuiește oamenii să ia aceleași măsuri ca în cazul pandemiei de Covid-19, să respecte măsurile de igienă.