Barack Obama este cel mai puternic om din lume. Președintele american este primul loc în topul întocmit de publicația americană Forbes. El este urmat de premierul rus Vladimir Putin, care probabil va reveni, anul viitor, la Kremlin.
Pe poziţia a treia s-a situat preşedintele Chinei, Hu Jintao, liderul de anul trecut al clasamentului, urmat de cancelarul german, Angela Merkel.
Abia pe locul al cincilea figurează altcineva decât un politician. Este vorba despre co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, cel mai bogat om din SUA.
Cel mai tânăr din top este Mark Zuckerberg, conducătorul Facebook, care a urcat 31 de locuri faţă de 2010, ajungând pe poziţia a noua.
Alte femei incluse în lista celor mai influente personalităţi din lume sunt Christine Lagarde, directorul general al FMI, aflată pe locul 39 , şi noua directoare a cotidianului New York Times, Jill Abramson, clasată pe locul 64.
Forbes a luat în calcul patru criterii pentru selecţionarea celor 70 de personalităţi incluse in top – numărul persoanelor asupra cărora îşi exercită influenţa, resursele financiare pe care le controlează, sferele de influenţă asupra cărora au impact şi modul în care îşi exercită puterea pentru a schimba lumea.