Directoarea generală a ANM, Elena Mateescu, a oferit detalii despre starea vremii, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și a precizat că sunt așteptate precipitații în toată țara, până vineri, la ora 10.
„Rămânem în continuare pe un fond de vreme de iarnă, în special la altitudini mai mari de 1.200 de metri, acolo unde va ninge și unde vor fi și intensificări ale vântului asociate fenomenului de viscol. Într-adevăr, la Bâlea Lac, consemnăm cel mai mare strat de zăpadă la acest moment, dar precipitații mixte posibile în continuare și în Transilvania, și în nordul Moldovei, acolo unde temperaturile rămân coborâte, unde nu pot depăși nici astăzi, pe pacursul zilei, cel mult 3-4 grade, așa cum s-a întâmplat și ieri”, a spus directoarea generală a ANM.
„De altfel, rămâne în vigoare până mâine, la ora 10, informarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie, care menționează precipitații în toată țara, la nivel local, 15-20 de litri pe mp și, așa cum menționam, la altitudini mai mari de 1.200 de metri, precipitații predominant sub formă de ninsoare, care vor determina un strat consistent de zăpadă, iar în Transilvania și în Moldova posibil și precipitații mixte”, a adăugat Elena Mateescu.
„Din punct de vedere termic, maximele nu vor depăși cel mult, în partea de sud-vest, 13-14 grade, în timp ce în zonele centrale și nordice 3-4 grade Celsius. Minime negative pe parcursul nopților și dimineților, în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei, în timp ce, de pildă, în București doar 3-4 grade Celsius. Vestea este bună pentru că deja de sâmbătă temperaturile vor fi în creștere și vom consemna în continuare valori de 10 până la 17 grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu.