O femeie a fost dat afară de la locul de muncă după ce a mâncat un sandviș cu ton găsit într-un birou

O femeie a fost dat afară de la locul de muncă după ce a mâncat un sandviș cu ton găsit într-un birou
Sursa Foto: Freepik.com

În vârstă de 39 de ani, o femeie din Ecuador a avut parte de un șoc în momentul în care a realizat că a fost concediată pentru că a mâncat un sandviș cu ton la locul de muncă.

O femeie a fost concediată din cauza unui sandviș cu ton

Gabriela Rodríguez, care a lucrat vreme de doi ani de zile ca femeie de serviciu la o firmă de avocatură de top din Londra, a fost concediată în prag de sărbători pentru un incident aparent banal. Se pare că aceasta a mâncat un sandviș cu ton pe care l-a găsit lăsat într-o sală de ședințe, informează The Guardian.

„Nici măcar nu îmi era fost foame. Mâncasem deja, dar l-am văzut printre rămășițele de la o întâlnire la cabinetul de avocatură unde făceam curățenie și mi-am spus: Îl pun la frigider și îl mănânc după-amiază. Dacă l-aș lăsa pe tavă, cel mai probabil ar ajunge la gunoi”, a declarat ea pentru  El Mundo.

Sindicatul United Voices of the World (UVW), care sprijină lucrătorii migranți, susține că a fost concediată chiar înainte de Crăciun, după ce firma de curățenie la care era angajată a primit o plângere de la Devonshires Solicitors în care se specifică faptul că femeia a mâncat un sandviș cu ton care a costat 1,5 lire sterline.

Conform site-ului  RollOnFriday, sandvişul fusese lăsat după o întâlnire la firma de avocaţi şi trebuia aruncat.

Secretarul general al UVW, Petros Elia, a spus că persoanele care lucrează în acest domeniu în Marea Britanie sunt concediate de multe ori din motive „banale” și „discriminatorii”.

„Multe persoane spun că se simt tratate „precum mizeria pe care o curăță”, iar Gabriela este una dintre ele. Ne vom ridica vocile și ne vom uni pentru a lupta contra oricărui angajator – chiar și împotriva companiilor mari și puternice ca Devonshires Solicitors, a mai precizat Petros Elia.

Mai mult decât atât, după aflarea veştii că Rodriguez a fost concediată, membrii sindicatului United Voices of the World s-au adunat în faţa birourilor Devonshires cu 100 de conserve de ton, 300 de sandvişuri împachetate de mână, baloane în formă de inimă şi scrisori de apreciere la adresa Gabrielei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)