Un bărbat a fost împușcat în picior, pe o stradă din Lonndra. Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, se plimba alături de doi prieteni, când atacatorul a coborât de pe scuter, i-a fugărit pe tineri, după care a s-a făcut nevăzut, potivit The Sun.
Incidentul a avut loc luna trecură, pe o stradă din cartierul Brixton, din sudul Londrei. Poliția a publicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe stradă și așteaptă ca oamenii să ofere detalii despre atacator.
Materialul video îi surprinde pe tineri în timp se se plimbau pe trotuar, iar în mijlocul străzii oprește un scuter pe care se aflau două persoane. Cel din spate începe să tragă focuri de armă spre cei trei tineri. Aceștia sunt urmăriți până la colțul străzii, după care atacatorul urcă pe scuter și demarează în trombă.
„Conducătorul mopedului purta o cască deschisă la culoare. Suspectul, care a tras focurile de armă, purta o cască neagră și pantaloni negri”, a declarat un purtator de cuvânt al poliției locale.