CJ Ilfov, proiecte prin PNRR pentru servicii medicale cât mai bune. Dr. Tarig Massawi: Încercăm să facem și niște clinici virtuale de cinecologie oncologică, de medicină materno-fetală (VIDEO)

CJ Ilfov, proiecte prin PNRR pentru servicii medicale cât mai bune. Dr. Tarig Massawi: Încercăm să facem și niște clinici virtuale de cinecologie oncologică, de medicină materno-fetală (VIDEO)
Foto: Pixabay

Consiliul Județean Ilfov derulează mai multe proiecte prin PNRR pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, iar dr. Tarig Massawi, directorul medical al Spitalului de Urgență Ilfov, a oferit detalii despre ele, la Podcast B1 cu Irina Petraru.

CJ Ilfov, proiecte prin PNRR pe zona serviciilor medicale

„Avem proiecte prin PNRR, unele care au fost accesate, câștigate și deja sunt în derulare, cum am zis, nosocomiale, un proiect pe neonatologie, legat de secția de obstetrică, oncologie și naștere, și un proiect pe ATI, care a fost făcut anul trecut, dacă nu mă înșel”, a declarat dr. Tarig Massawi.

„Acum avem alte proiecte care au fost accesate și la care așteptăm rezultatele. Avem un proiect important care este cu Ministerul Sănătății, este un proiect pe imagistică și radiologie, prin care o să câștigăm un computer tomograf modern și niște aparate de radiologie moderne. Avem o secție mare de imagistică. Acest lucru asigură un bun mers și o activitate medicală bună la nivelul celorlalte secții medicale, chirurgicale”, a adăugat medicul.

Referitor la zona de obstetrică-ginecologie, el a spus: „Avem o secție cochetă, eficientă. Avem un grup de medici foarte buni. Avem sala de naștere și de cezariană moderne. Încercăm să facem niște clinici virtuale de cinecologie oncologică, de medicină materno-fetală, și avem un compartiment de medicină materno-fetală cu specialiști în domeniu”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`