Mihai Daraban: România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud

Mihai Daraban: România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în ziua de 4 martie a.c., în Quito, Forumul de Afaceri România – Ecuador. Din delegația țării noastre, alături de președintele Camerei Naționale, dl Mihai Daraban, și secretarul general al organizației, dl Ovidiu Silaghi, au făcut parte reprezentanții a 13 companii românești care activează în diferite domenii de activitate.

Forumul de Afaceri România – Ecuador a fost precedat de întâlnirea președintelui CCIR, dl Mihai Daraban, cu președintele Camerei de Comerț Quito, dna Monica Heller, prilej cu care s-a stabilit semnarea unui Memorandum de Înțelegere între cele două organizații, în scopul revitalizării relațiilor economice bilaterale.

„România are mare nevoie să reintre pe piețele din America de Sud, piețe pe care, nu demult, le consideram tradiționale. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, nu sunt suficiente numai forumurile de afaceri organizate de către CCIR. Implicarea Statului Român trebuie să fie una asumată, printr-o diplomație economică puternică, lucru care, din nefericire, nu se întâmplă în acest moment. Apreciem, astfel, în mod deosebit, interesul pe care Guvernul Republicii Ecuador îl manifestă pentru Forumul de Afaceri de azi, care, prin prezența ministrului adjunct al energiei, ministrul adjunct al construcțiilor și transporturilor și ministrul adjunct al dezvoltării locuințelor, dă un semnal puternic către întreg mediul de afaceri ecuadorian vizavi de oportunitățile de afaceri pe care le pot avea cu partea română.  Acțiunile Camerei Naționale în favoarea revitalizării prezenței economice a României pe piețele din America de Sud sunt evidente, așteptăm însă și un răspuns pe măsură și din partea autorităților din țara noastră”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

Forumul de Afaceri România-Ecuador a fost urmat de o sesiune de întâlniri Business2Business (B2B) și Business2Government (B2G), la care, alături de reprezentanții companiilor din România, au fost prezenți și reprezentanții a 25 de companii ecuadoriene din diferite sectoare economice, precum: construcții, dezvoltare imobiliară, energie, soluții pentru energie verde, transporturi și infrastructură feroviară, reciclare și gestionarea deșeurilor, turism și servicii medicale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)