Elisabeta Lipă, despre victoria Simonei Halep la TAS: „Este victoria ei și a sportului românesc”. Sportiva noastră poate reveni pe terenul de tenis

Elisabeta Lipă, despre victoria Simonei Halep la TAS: „Este victoria ei și a sportului românesc”. Sportiva noastră poate reveni pe terenul de tenis
Foto: Elisabeta Lipa / Facebook

Elisabeta Lipă, președinta Agenției Națională pentru Sport (ANS), a reacționat la ultima decizie a TAS, care este și definitivă, cu privire la cazul de dopaj al Simonei Halep. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat marți, 5 martie, că pedeapsa sportivei noastre a fost redusă de la patru ani la 9 luni.

Ce spune Elisabeta Lipă despre victoria Simonei Halep de la TAS, după ce a dovedit că este nevinovată în cazul de dopaj

„Sunt extrem de bucuroasă de această veste. Mă bucur nespus că a reuşit şi şi-a demonstrat nevinovăţia după atâta timp. Acum să vedem cum îi dau ei tot stresul şi toată energia pe care şi-a consumat-o de la începutul acestui caz. Este clar o victorie uriaşă a Simonei Halep şi a sportului românesc. Dar în primul rând a ei, pentru că ea a fost cea care a trecut prin această luptă. E mare lucru să duci o asemenea luptă şi să o câştigi”, a afirmat Elisabeta Lipă.

Președinta ANS a spus că așteaptă să o revadă cât mai repede pe terenul de tenis pe Simona Halep.

„De abia aştept să o văd din nou pe terenul de tenis, ca toţi românii de altfel. Pentru că e clar că ea de mâine poate să joace din nou tenis dacă noua sancţiune este de 9 luni… Ea e suspendată de mult timp, de doi ani şi ceva cred… au trecut cele 9 luni. Deci aşteptăm să o vedem din nou pe teren și să redevină acea Simona pe care o știm toți”, a mai precizat președinta ANS, Elisabeta Lipă, potrivit Eurosport.

Cum a reacționat Stere Halep, tatăl Simonei, după ce TAS a anunțat că suspendarea a fost redusă de la 4 ani la 9 luni

Stere Halep a venit cu o primă reacție după ce a aflat că TAS a redus suspendarea Simonei Halep în cazul de dopaj de la 4 ani la 9 luni. Tatăl sportivei a spus că știa că Dumnezeu va avea grijă de toate și că adevărul va ieși la iveală.

„Era normal, multe voci, chiar și din România au condamnat-o pe Simona că e trișoare, că nu știu ce, că a trișat… Problema este aici, la noi în țară. Știam de prima dată că o să se întâmple așa, eu v-am declarat de prima dată că Dumnezeu are grijă, va rezolva problema, așa cum s-a întâmplat”, a declarat Stere Halep.

Primul turneu la care Simona Halep va putea participa este Miami Open, care debutează pe 19 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:48 - BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale. Deciziile luate cu privire la alte candidaturi analizate în ședința de duminică
23:27 - 11 victime după un accident violent între un microbuz și un autoturism, în Bihor
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale