Luni și marți maximele au ajuns la 19 C în țară, iar noaptea au fost și locuri unde minimele nu au scăzut sub 8-10 grade. Vremea se va răci puternic în următoarele zile, primăvara e puțin nehotărâtă și vor fi și precipitații, inclusiv lapoviță și ninsoare pe timpul nopții, arată hărțile ANM.
Primăvara pare că se retrage o vreme, valorile termice vor fi în scădere și vor ajunge la medii ale maximelor de 9…10 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 6 și 7 martie și începând cu data de 11 martie, până spre sfârșitul intervalului.
În primele două zile din interval, vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 5…6 grade și ale celor nocturne în jurul a -1 grad. Ulterior, valorile termice vor fi în scădere și vor ajunge la medii ale maximelor de 0 grade și ale minimelor în jurul a -6 sau chiar -8 grade.
În restul intervalului vor mai fi variații termice, dar în general tendința va fi de creștere a valorilor de temperatură și se vor înregistra medii diurne de 2…4 grade și nocturne de -4…-1 grade.