Iohannis, criticat dur pentru amatorism de către jurnaliștii de la ”Der Spiegel” (VIDEO)

Iohannis, criticat dur pentru amatorism de către jurnaliștii de la ”Der Spiegel” (VIDEO)
Foto: capital.ro

Klaus Iohannis – "der dilettant". Este titlul şocant al ediţiei online de sâmbătă al prestigiosului ziar german Der Spiegel. În articol, preşedintele României este acuzat de "amatorism", în urma unor decizii controversate, de la preluarea mandatului. Printre acestea se numără modul în care preşedintele a decis să retragă ordinul "Steaua României" lui Laszlo Tokes, dar şi ezitările şefului statului avute de-a lungul timpului când era vorba de legea pensiilor speciale sau chiar propria declaraţie de avere, informează B1 TV.

Jurnaliştii germani de la Spiegel scriu că preşedintele Klaus Iohannis a venit cu promisiuni mari, dar a căzut în doar câteva luni în dizgraţia românilor pentru modul în care administraţia sa a manageriat diverse probleme.

Cea mai recentă gafă, scriu aceştia, este retragerea distincției "Steaua României în grad de cavaler", pe care Laszlo Tokes a primit-o în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu pentru meritele sale în Revoluția din 1989.

Astfel, în Der Spiegel se arată că acesta a decis să-i retragă distincţia pastorului doar pentru că asta a fost decizia unui singur for: Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României". Mai mult, prin decizia de retragere a distincţiei Iohannis şi-ar fi pus în cap intelectualii români. Ziariştii notează că politologul Vladimir Tismăneanu, de la Universitatea din Maryland din Statele Unite, a numit decizia de retragere a ordinului o "răzbunare a Securității" și o "campanie de defăimare monstruoasă împotriva Tökés ".

Iohannis, criticat dur pentru amatorism de către jurnaliștii de la ”Der Spiegel”

#DIRECT_ONE_dp0q5m#

De asemenea, jurnaliştii germani mai scriu că tăcerea este marca înregistrată a lui Iohannis și asta pentru că, fie că pe probleme interne importante în scandaluri de corupție sau legi controversate, de multe ori, atunci când vocea lui este cerută în calitate de şef de stat, preşedintele tace sau postează în cel mai bun caz un scurt text de pe Facebook.

E criticat şi modul în care şeful statului român se ocupă de legi. Astfel, Der Spiegel analizează modul în care preşedintele a fluturat o lege a pensiilor speciale pentru parlamentari şi elita politicii, care la scurt timp a fost declarată neconstituţională.

Nu e uitată nici ancheta Rise Project, în care se arată că în luna august a anului trecut apăruseră discrepanțe semnificative în declaraţia de avere a preşedintelui, în ceea ce priveşte veniturile sale din chirii în anii 2005-2008.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`