Administraţia Prezidenţială a cheltuit în ianuarie aproape două milioane şi jumătate de lei, iar în februarie aproape șase milioane de lei

Administraţia Prezidenţială a cheltuit în ianuarie aproape două milioane şi jumătate de lei, iar în februarie aproape șase milioane de lei
Foto:caleaeuropeana.ro

Dacă tot a apărut aplicaţia online în care se pot verifica sumele cheltuite în aparatul de stat, românii s-au uitat evident, prima oară, la Administraţia Prezidenţială. Ei bine, în luna ianuarie s-au cheltuit aproape două milioane şi jumătate de lei pe salarii, prime, recuzită şi deplasări. Iar în luna februarie aproape șase milioane de lei, informează B1 TV.

În luna ianuarie, preşedinţia a cheltuit aproape 1,2 milioane de lei pe salariile de bază. La aceşti bani se mai adaugă sporuri, indemnizaţii şi contribuţii sociale, toate acestea depăşind 300.000 de lei.

Important de notat ar fi, însă, că doar pe deplasări interne preşedinţia a cheltuit peste 85.000 de lei, iar pe cele externe aproape un milion de lei. În total, două milioane şi jumătate de lei. În luna februarie, lucrurile au stat altfel, deoarece deplasările în străinătate au fost mai multe, iar numărul de zile petrecut în deplasare a fost mai mare.

Astfel, preşedinţia a cheltuit cu deplasările lui Klaus Iohannis aproape un milion de lei. De asemenea, contribuţiile de plată, materialele şi prestările de servicii au dus bugetul preşedinţiei mai sus cu alte 700.000 de lei. Astfel, dacă tragem linie, în luna februarie preşedinţia a cheltuit aproape șase milioane de lei.

CHELTUIELILE PREŞEDINŢIEI ÎN IANUARIE:
1.195.851 lei- salarii de bază
253.439 lei – încălzire şi iluminat
73.552 lei – deplasări interne
99.027 lei – deplasări externe
alte cheltuieli
TOTAL: 2.474.427 lei

CHELTUIELILE PREŞEDINŢIEI ÎN FEBRUARIE:
2.406.667 lei – salarii de bază
85.128 lei – deplasări interne
953.583 – deplasări externe
alte cheltuieli
TOTAL: 5.736.422 lei

Urmăriți B1TV.ro și pe
`