Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a făcut noi precizări în legătură cu zvonurile care o dau drept candidat la alegerile prezidențiale din aceast an.
Numele fostei șefe a DNA drept posibil candidat la alegerile prezidențiale este vehiculat constant în spațiul public.
Kovesi a spus într-un interviu pentru Spotmedia că nu s-a răzgândit și că nu va candida: „Oamenii vor un candidat real, nu fantome”.
„Nu voi candida. Am văzut în ultima perioadă de timp că, în ciuda răspunsurilor mele, sunt persoane care încă analizează așa-zisa mea candidatură. Probabil că sunt genul de oameni care iau decizii și apoi se răzgândesc. Nu este cazul meu.
Nu m-am răzgândit și cred că discuția referitoare la alegeri trebuie să fie despre candidați reali, pentru că dacă facem alegerile despre fantome, nu cred că este sănătos pentru democrație.
Oamenii vor un candidat real, nu fantome. Iar dacă în continuare se măsoară fantomele, nu este ceva serios”, a spus Kovesi pentru Spotmedia.