Gigi Becali a mers vineri la sediul DNA pentru a fi audiat. Acesta este pus acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului în dosarul lui Puiu Popoviciu.
"Declar și gata. Ce-mi aduc aminte. Ce nu, nu. Spre surprinderea unora, nu-l mai vedeți pe Becali la pușcărie. Cei care cred asta să își pună pofta-n cui", a spus omul de afaceri. Întrebat de ce crede că l-ar vrea unii în spatele gratiilor, latifundiarul din Pipera a precizat că ar putea fi vorba despre "gelozie, invidie, dușmănie, așa e la oameni".
Și pentru că vineri a fost o zi ploioasă, Becali a afirmat că "nu plânge cerul pentru mine, am și eu păcatele mele".
Gigi Becali, cu mătănii în mână la DNA
#DIRECT_ONE_brhauc#
Becali afirmă că a dat două declarații în urmă cu câțiva ani pe care "mă uit, citesc, dacă mi le aduc aminte mi le mențin și gata. Dacă nu-mi aduc aminte, nu-mi aduc".
Referitor la dosarul Valiza, omul de afaceri susține că a recunoscut tot, deci nu era nevoie de interceptări.
"La Valiza am recunoscut eu tot. Am vrut să dau bani ca să se joace corect meciul. La sechestrare am recunoscut. Mi-au furat mașina, s-au dus la mașină. Valiza o recuperez după ce o să vină câștigul de la CEDO", a spus Becali.
Întrebat ce are în mână, acesta a recunoscut că are niște mătănii.
"Timpul e un cadou de la Dumnezeu. Trebuie sfințit. Nu la televizor, prin bârfă și titluri băgate ca să speriem familiile oamenilor, ca să îmi sperie mama", a atac Becali postul de televiziune România TV.
"Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. E rugăciunea minții. Timpul îl sfințești prin rugăciune. Trebuie să fac rugăciune mereu. Dacă vorbesc cu reporterii fac rugăciune cu degetul și rugăciunea merge înainte prin comunicare mână – inimă – creier", a continuat patronul echipei Steaua.
Gigi Becali a vorbit și despre motivele pentru care fostul președinte Traian Băsescu îi ia apărarea Elenei Udrea.
"Mie nu trebuie să îmi ia apărarea domnul Traian Băsescu. Sfântul Vasile cel Mare a spus că adevărul nu are nevoie de avocat, că se apară prin el însuși. N-am venit cu avocat! Băsescu m-a băgat la pușcărie, dar mă uit la el. Tot mai spune ceva de esență", a spus acesta.
Becali susține că Traian Băsescu o prețuiește când îi e frică de Kovesi și crede că dacă o atacă puțin se sperie procurorul șef al DNA.
Îl votează la Primăria Capitalei dacă va candida? "Nu votez la Primăria Capitalei. Băsescu, așa cum este el, e dat naibii Băsescu" și îi ia apărarea Elenei Udrea pentru că "acolo trebuie să înțelegi că e chestie de dragoste. Am spus dragoste, dragoste creștinească".