Sâmbătă avem înnorări persistente în cea mai mare parte a ţării. O să picure trecător în vest, în sud-vest, în centru şi în sud, iar vântul o să bată mai tare în sudul Banatului şi la munte.
Vremea rămâne caldă, iar maximele pornesc de la 10 grade în ţinuturile sudice şi 17-18 grade în Maramureş. În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă închisă şi temperaturi peste normalul perioadei.
Şansele de ploaie sunt reduse, iar după prânz se vor înregistra în jur de 13 grade. Cam la fel va fi şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: se înnorează, dar nu prea sunt semne de ploaie; vântul adie plăcut, iar maximele ajung la 15 grade.
Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, avem o zi cam mohorâtă, cu temperaturi ridicate. Pe-aici ploile ajung după lăsarea nopţii, iar la amiază termometrele vor indica 14-15 grade.
Cerul rămâne acoperit şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Chiar şi-aşa, se face mult mai cald decât ar fi normal: la Baia Mare maxima ajunge la 18 grade, potrivit Știrile ProTV.
Din când în când e posibil să picure trecător, mai ales în zona Transilvaniei. În vestul ţării, domină atmosfera închisă şi vin câteva ploi slabe, trecătoare. În sudul Banatului se porneşte vântul, iar temperaturile mai scad puţin faţă de ieri, când s-au înregistrat 19 grade. Astăzi vor fi cel mult 14 grade.
Şi în Transilvania o să fie neobișnuit de cald pentru început de martie: pe la Târgu Mureș se vor înregistra 16 grade. Avem cer mai mult noros, câţiva stropi de ploaie în zonele joase şi ceva lapoviţa şi ninsoare pe crestele Meridionalilor.